Regulament

Regulament Concurs Marathon Unde-I Ursul? 2020

1. Organizatorul Concursului:

Organizatorii concursului ” Unde-I Ursul?” sunt Asociația Echitart împreună cu Asociația Gigi Ursu în parteneriat cu Salvamont Vatra Dornei.

2. Locul și durata desfășurării concursului:

Marathonul MTB Unde-I Ursul? este un concurs de ciclism (MTB) și alergare care va avea loc în data de 1 august 2020. Concursul de află la a doua ediție iar anul acesta (ca și în ediția precedenta) va avea startul și finish-ul la Cabana Gigi Ursu, Vatra Dornei. Ediția din 2020  va avea 2 trasee diferite Ursul Mare, traseu de MTB de aproximativ 22 km și Ursul Mic, traseu de alergare, de aproximativ 9 km.
Concurenții se pot înscrie la ambele probe (ciclism și alergare) în limita a celor 150 de locuri anunțate. Cei care participă la ambele probe, vor avea două numere de concurs, un număr pentru traseul MTB ( pe care îl vor avea fixat pe bicicletă la start) și un număr trail pe care îl vor fixa pe tricou, la vedere, cand iau startul în cursa de trail.
Proba de MTB are start comun, iar Trail va avea start individual, linia de plecare rămânând deschisă până la ora 13:00
Traseele sunt destinate amatorilor de MTB și alergare cărora le place să se bucure atât de experiența sportivă cât și de imaginile spectaculoase a zonei. Traseele parcurg atât zone special amenajate, cât și dealuri cu iarbă, drumuri forestiere, ulițe din sate.

ATENȚIE: Timpul limită de parcurgere a traseelor:

  • Ursul Mic 2 ore
  • Ursul Mare 4 ore

3. Echipament obligatoriu:

  • Casca de ciclism este OBLIGATORIE pentru toate categoriile de concurenți, atât în timpul competiției, cât și în timpul antrenamentelor.
  • Se recomandă sa fiți echipați cu îmbrăcăminte și încălțăminte tehnică special pentru MTB și alergare montana.
  • În cazul în care vremea se anunță ploiasă, haina de ploaie este obligatorie
  • Număr de concurs pe care îl veți primi în la fața locului
  • Este interzisă decuparea/găurirea numărului de concurs sau rularea acestuia pe ghidon;
  • Toate bicicletele utilizate la Marathon Unde-I Ursul? trebuie propulsate doar prin forța umană, deci nu se acceptă biciclete electrice;
  • Bicicletele acceptate sunt cele cu profil MTB, în bună stare de funcționare;
  • Numărul de concurs va fi montat pe bicicletă, în față, pe ghidon vizibil, nu se va rula și nu va fi înlăturat decât după trecerea liniei de sosire (sau în caz de abandon); În cazul alergătorilor numărul se va prinde pe haină, în față, la vedere.
  • Concurenții pot repara sau înlocui orice piesă, cu excepția cadrului. Schimbarea bicicletei nu este permisă, concurenții trebuie să treacă linia de sosire cu același cadru și același număr pe ghidon;
  • În cazul unei pene sau a unor defecțiuni minore, opriri, concurentul este obligat să elibereze traseul, pentru a evita accidentările și să-și rezolve problema într-un loc sigur.

4. Recomandări:

  • Bidon sau bidoane cu apă (de preferat la îndemână, în suportul de la bicicletă);
  • Ochelari (pentru protecția împotriva insectelor, crengilor, noroiului și prafului);
  • Pompă, cameră de schimb, petice pentru PANĂ și leviere;
  • Telefon mobil protejat de umezeală;
  • Nu este recomandată folosirea de către concurenți a sistemelor radio sau a altor comunicații electronice (Ex: iPod, mp3 player etc.).

5. Categorii si premii:

Participarea se face pe categorii de vârstă și sex, după cum urmează:

Categorii masculin / feminin MTB

  • 16 - 29 ani
  • 30 - 39 ani
  • 40 + ani

Categorii masculin / feminin alergare

  • 16 - 29 ani
  • 30 - 39 ani
  • 40 + ani

Pentru concurentii cu varsta între 16 şi 18 ani este obligatoriu consimțământul unui părinte, care trebuie să fie prezent la ridicarea numarului de concurs. Inscrierea la categoria de vârsta potrivită, se face în funcție de vârsta împlinită la data concursului.

Zona de start/finish este Cabana Gigi Ursu

  • Zone de alimentare : vor fi anunțate mai târziu;
  • Puncte de control : 2 puncte de control;
  • Mașini/ATV/SSV de intervenție : 4

Nu se vor acorda premii.

6. Regulament particular START

Startul se va da la ora 10:00 pentru concurenții la proba MTB.

Alinierea la start se va efectua în șiruri de câte 10 persoane, în ordinea numerelor de concurs, la intervale de 5-10 secunde.

Cronometrarea se activează în momentul trecerii pe sub poartă, care va fi amplasată la o distanță de câțiva metri de punctul de start.

Concurenții care participă la ambele probe, vkr avea asupra lor doar numărul pentru MTB fixat pe bicicletă.

Numărul pentru Trail îl vor fixa ulterior le tricou/ jachetă, când vor lua startul. Numerele de Trail se vor păstra în zona de campare (pentru a nu interfera cu poarta de cronometraj).

După startul cursei MTB se organizează linia de start pentru proba de Trail, pe două coloane.

  • alinierea la start se va efectua pe două șiruri, în ordinea numerelor de concurs.
  • startul va fi pentru câte doi concurenți odată, la interval de 5-10 secunde următoarea linie,
  • linia de start rămâne deschisă pentru TRAIL până la ora 13:00 astfel încât concurenții înscriși la MTB și la TRAIL să poată lăsa bicicleta, să își ia numărul de TRAIL și să plece în cursă

Plecarea în cursa de TRAIL (pentru concurenții care au finalizat proba de MTB) se face doar după anunțarea echipei de cronometraj.

Bicicletele cu numerele de concurs montate nu trebuie lăsate în zona porții de cronometraj.

Procesul de înscriere și ridicare număr de concurs

Perioada de inscriere

Începând cu data de 7 februarie, se deschid înscrierile online și sunt valabile până la data de 27 iulie. După data de 27 se mai pot face înscrieri la fața locului, în dimineața concursului, până la ora 09:00, în limita locurilor disponibile.

LOCURI DISPONIBILE TOTAL CUMULAT 150 (MTB+Alergare)
Înscrierea se poate face accesând butonul de înscriere ce va fi disponibil pe www.unde-i-ursul.ro sau prin website-ul partenerului FIRST FIVE SRL, respectiv www.cronometrajonline.ro folosind formularul de înregistrare. Managementul înscrierilor concurenților este gestionat de către partenerul de cronometraj. Pentru finalizarea înscrierii, trebuie să acceptați condițiile prezentului regulament, să aveți o stare de sănătate corespunzatoare participării la un concurs sportiv. Înscrierile online sunt deschise până pe data de 27 iulie 2020. După această dată se vor putea efectua înscrieri doar la fața locului, în limita locurilor disponibile. Orice informații referitoare la înscrieri, validări se pot obține la telefon 0748701717 sau pe email la adresa contact@cronometrajonline.ro

Taxă

PARTICIPAREA LA CONCURS NU IMPLICĂ ACHITAREA UNEI TAXE.

Măsuri impuse pentru limitarea și prevenirea posibilelor îmbolnăviri cu Coronavirus (Covid-19)

Responsabilitățile Participantului

Conditii ce atrag descalificarea

  • Neparcurgerea traseului în întregime sau scurtarea lui;
  • Nefolosirea căștii de protecție pe timpul concursului;
  • Comportamentul lipsit de Fairplay și limbaj trivial față de concurenți, organizatori sau spectatori (insultarea, îmbrâncirea concurenților, șicanarea etc.), chiar și în mediul online.
  • Folosirea ajutoarelor din afara concursului (folosirea autovehiculelor sau a motocicletelor, etc);
  • Schimbarea bicicletei în timpul concursului;
  • Schimbarea numărului de concurs;
  • Abandonarea ambalajelor sau altor deșeuri pe traseu. Acestea pot fi lăsate doar în punctele de hidratare și alimentare;
  • Consumul de alcool în timpul concursului;
  • Descalificările se pot face și după concurs, în urma vizualizării pozelor, filmelor, sau a sesizării fondate a altor concurenți.

Drepturi de autor

Organizatorul își rezervă dreptul de a folosi în nume propriu sau prin cesiune către parteneri ai concursului, orice material fotografic, video și audio cu concurenții Unde-i Ursul? din timpul desfășurării acestui eveniment (inclusiv de la linia de start/finish și premierile la podium). Cei care vor să utilizeze aceste materiale sunt rugați să ceară acordul la adresa caut@unde-i-ursul.ro și să menționeze evenimentul de la care provin.

Notă: În cazul în care organizarea concursului este împiedicată de evenimente de forță majoră și/sau de evenimente meteo nefavorabile, organizatorul își rezervă dreptul de a decide, după caz, amânarea/oprirea/prelungirea concursului, sau modificarea traseului.

Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica în orice moment prezentul regulament, de câte ori este necesar și fără nici o notificare prealabilă. Aceste posibile schimbări vor fi publicate pe pagina web oficială și pagina de Facebook a concursului Unde-I Ursul?

Prin înscrierea la concurs, participanții declară că sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal de către organizator, precum și cu participarea la Concursul “Unde-I Ursul?” astfel implicând acceptul și consimțământul participanților ca datele lor personale să fie păstrate și prelucrate de Asociatia EchitArt și Vestra Industry, în scopul desfășurării Concursului.

Notă: Dorim să menționăm faptul că datele personale înscrise în formular NU vor fi înstrăinate și nici folosite în alte scopuri, decât pentru verificarea corectitudinii încadrării în categoria de participare și pentru informarea utilă a concurenților.